luni, 17 ianuarie 2011

Despre logopedie

S-a dus zapada, dar noi ne-am bucurat de ea atunci cand a fost...
S-a incheiat un an si a inceput altul... Spre sfarsitul anului 2010 ne-am propus mai multe, am inceput mai multe... si cu unele am reusit. Trebuie sa privim partea plina a paharului si sa zicem care a fost una din marile relizari: gasirea unui logoped ... Ce ziceam??.. Parca e cam a 7-a incercare... Nu am stat sa le numar, dar au fost multe... si la cabinete particulare , si acasa, si la logopezi din gradinite si la logopezi din scoli...
De data aceasta, in luna octombrie 2010, am inceput mergem la un alt cabinet particular, insa unul cu foarte multa experienta la copii cu autism si Sindrom Down ...
Ca a fost experienta sau faptul ca a placut-o pe logopeda din prima clipa... sau amandoua cert este ca Mihai a inceput sa zica cuvinte clare. Fiecare saptamana vine cu 1, 2 sau chiar 3 cuvinte noi spuse clar...
Pana in octombrie 2010 trebuia sa ii stiu limbajul. Ne intelegeam foarte bine, dar numai pentru ca ii stiam limba (e adevarat ca tati e cel in numele caruia vorbesc acum - el  se intelege cu Mihai si nu prea pot sta unul fara altul).
Daca pana la octombrie 2010 trebuia sa stiu un fel de dictionar, gen:
- "bah"= ciorapi
- "agu" = telefon
- "ghighi"= leagan
- "achi"= acasa
etc
Acum deja zice cuvinte clare, unele pe silabe iar unele chiar legate de genul:
- mahina (aici sh-ul e ceva intre sh si h dar se intelege)
- sosete
- cocos
- peste
- gaina
- acasa
etc
si a inceput si cu propozitii, chiar daca mai mult le ghicesc, dar tot e ceva ca inteleg:
- "no mete fitu"= nu merge liftu (are tendinta la cuvinte sa sa combine silabele si sa inceapa cu ultima)
- "mahina osie cadou"= masina rosie cadou
etc
Noi ne bucuram foarte mult si el se bucura cu noi si repeta...
Au fost sarbatorile si apoi profesorul de innot a fost in concediu, deci a avut o pauza de 3 sau 4 saptamani. Cand a fost saptamana trecuta prima data la innot dupa aceasta pauza, profesorul, la sfarsit, a zis mirat ca vorbeste...
Daca la cateva luni ale lui... ma gandeam speriata la viitor si ma ingrozeam cand auzeam ca un copil de 3-4 ani cu SD se intelegea cu parintii prin semne si trebuie incurajat, deoarece e un inceput de comunicare, acum, cand are 6 ani, ma uit inapoi si sincer nu stiu cand au trecut acesti 6 ani, atat au fost de multe si atat de repede a trecut totul...
Fiecare zi cu un lucru nou era o bucurie pentru noi... faptul ca ne intelegeam cu el si mai ales ca EL ne intelegea... mi se parea ceva fantastic... nu mai conta ca nu era la acelasi nivel cu ceilalti copii...
De la a vedea cum nu e in stare la 1 an si jumatate decat sa se rostogoleasca si sa isi tina capul si trunchiul era ca o carpa- clipe in care ma gandeam ca trebuie o minune ca el sa ajunga sa stea macar in fundulet... la faptul ca la 2 ani mergea in picioare... Mi se parea fantastic!!... Nu mai conta cate ore de innot au fost sau cate de kinetoterapie... evolutia se vedea..
De la a auzi despre copii cu SD ca nu vorbesc si chiar mai mari fiind au dificultati de vorbire, la 3 ani sa te inteleaga si sa iti comunice cu cuvinte codate, dar pe care daca le stiai ajungeai sa il intelegi si tu... Mi se parea o realizare uriasa... Acum, cand pe la 5 ani credeam ca vom ramane foarte multi ani la acest sistem de intelegere "codata", sa vad ca zice si cuvinte clare... iarasi mi se pare ceva fantastic...
Tot fantastic mi s-a parut ca de la 3 ani a inceput sa stie orice loc din Bucuresti prin care a mai trecut- din masina in mers, chiar daca venea din alta directie decat de obicei... Sau ca ca in mai putin de o luna (la 5 ani) fara sa se ocupe cineva de el, din joaca, a ajuns sa recunoasca toate literele alfabetului.. (e adevarat ca le pocea pe x,y,z,w si le dadea denumiri ciudate, dar intelegeam ca la ele se refera)
Totul mi se parea fantastic... orice realizare cat de mica...
Acum ma bucur sa vad ca are rezultate si cu logopedia.... Sper sa mearga ok si in continuare...
Revin cu vesti...

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

La sanius

Am profitat de zapada si am fost la sanius... Lui Mihai i-a placut foarte mult... astea sunt niste poze de pe 4 ianuarie 2011... Dar oricat de mult ii place cu sania... leaganele ii plac si mai mult...  si a profitat ca erau unele in parc sa se dea si el putin...